GREU DE DEMIS. Managerul Spitalului Județean nu cedează

0
44

Șefii PSD Botoșani i-au cerut demisia managerului Spitalului Județean Mavromati și au anunțat că i-au retras sprijinul politic dar Livia Mihalache nu pare dispusă să renunțe la postul obținut în urma unui concurs.

Reprezentanții PSD Botoșani, cei care au susținut-o pe Livia Mihalache pentru funcția de manager al Spitalului Județean Botoșani, au anunțat că i-au retras sprijinul politic. Între timp, au venit și rezultatele controlului dispus de ministrul Sănătății iar singura sancțiune a fost aplicată unității medicale. Este vorba de o amendă în valoare de 5000 de lei pe acre trebuie să o plătească Spitalul Județean. În schimb, nu se spune nimic despre cei care au greșit. Deputatul Costel Lupașcu spune că spitalul ar trebui să se îndrepte acum împotriva celor care nu au asigurat linia de gardă la Săveni.

„Săptămâna aceasta au fost date publicității concluzii ale rapoartelor celor două instituții care au verificat punctual derularea programului de gărzi la secția exterioară Săveni a Spitalului Județean Botoșani. S-au constatat deficiențe, a fost sancționată unitatea spitalicească. Într-adevăr era obligativitatea furnizorului de servicii medicale să asigure acea linie de gardă. Nu a făcut-o, a fost sancționată. Corpul de control al președintelui Consiliului Județean a constatat aceleași deficiențe. Am înțeles că se va face și un audit pe acest subiect. Noi am spus săptămâna trecută că din punct de vedere politic am retras sprijinul pentru managerul Spitalului Județean Botoșani. Vedem ce se va întâmpla. Dacă este o răspundere individuală, ideal ar fi să răspundă cel care a greșit. Și unitatea spitalicească se poate îndrepta împotriva persoanei care va fi găsită vinovată dar e o procedură internă”, a spus Costel Lupașcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.