Femeie lovită de o mașină care a derapat

0
32

Un tânăr de 22 de ani din oraşul Săveni a provocat un accident rutier în urma căruia o femeie a ajuns la spital.

Tânărul conducea un autoturism pe un drum comunal din localitatea Bozieni iar la un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la un carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a acroşat o femeie de 81 de ani care se deplasa regulamentar ca pieton pe partea stângă a drumului public.

Ulterior autovehiculul a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.