FC Botoșani își înfruntă fostul antrenor. Ciobotariu e optimist

0
47

Astra Giurgiu și FC Botoșani se vor întâlni în această seară, de la ora 20.00, pe stadionul din Giurgiu, în ultimul meci al etapei a 17-a. Meciul se anunță unul interesant deoarece pe banca formației Astra este Costel Enache, fostul antrenor al FC Botoșani.

Enache a început cu o înfrângere pe banca formației Astra iar patronul acestei echipe nu este prea indulgent cu antrenorii. La două-trei înfrângeri, Ioan Niculae schimbă antrenorul. De partea cealaltă, Liviu Ciobotariu a debutat cu o victorie pe banca tehnică a FC Botoșani și vrea un rezultat pozitiv și în deplasarea de la Giurgiu.

„Este adevărat că punctele pe care le-am obținut cu Universitatea Craiova au fost și sunt puncte importante pentru noi, pentru moralul echipei însă am plătit puțin scump pentru că am pierdut doi jucători, Dumitraș și Karaboue. Sunt convins că jucătorii sunt conștienți că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, cu două victorii poți rămâne pe aceeași poziție dar la fel de bine în funcție de rezultate, cu două înfrângeri te poți duce pe locul 13. Costel Enache poare are un ușor avantaj pentru că cunoaște echipa, el a pregătit echipa știe foarte bine calitățile jucătorilor, defectele lor însă și noi încercăm să surprindem, nu pot să vă zic ce sistem vom juca sau ce tactică vom aborda. Nu va fi ușor pentru că Astra a avut obiectiv la începutul campionatului intrarea în play-off”, a spus Liviu Ciobotariu.

FC Botoșani are mai mulți indisponibili pentru această partidă. Cele mai importante absențe sunt Răzvan Oaidă și Jonathan Rodriguez, jucători care au evoluat foarte bine la mijlocul terenului.

„Sunt multe frământări în acest moment. Am deja cinci jucători indisponibili plus doi după meciul cu Craiova. Faptul că jucăm luni seara, ne deplasăm înapoi la Botoșani, jucăm joi, timpul de refacere este foarte scurt, avem doi jucători la limită cu cartonașe galbele dar nu mă sperie lucrul acesta. Am văzut ce am în vestiar, sunt pregătiți pentru luptă mental. Nu știu dacă trebuia să le spun acum dar nu cred că este niciun secret, toată lumea știe ce se întâmplă în acest moment”, a mai declarat Liviu Ciobotariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.