FC Botoșani – Astra 1-1. M. Măldărășanu: „În seara asta am câștigat un punct. Poate Botoșaniul ar fi meritat mai mult”

0
38

FC Botoșani și Astra Giurgiu au terminat la egalitate meciul din această seară și rămân neînvinse în acest sezon al ligii I. Ambele formații au câte șase puncte după patru meciuri jucate.

Marius Măldărășanu, antrenorul principal al formației Astra, a declarat că este mulțumit de punctul obținut în meciul de la Botoșani.

„Știam că Botoșani este o echipă foarte puternică, au început campionatul foarte bine, o echipă cu un moral bun. Din păcate pentru noi, am primit gol destul de devreme. Chiar am avut șansă pentru că puteau majora scorul. O primă repriză destul de echilibrată. După ocazia lor am reușit să controlăm jocul, am egalat dar din păcate repriza a doua a fost foarte slabă. Dacă în ultimele două meciuri am pierdut câte două puncte, în seara asta am câștigat un punct. Chiar dacă am controlat jocul la un moment dat, am jucat foarte mult înapoi, nu am reușit să schimbăm direcția. Poate Botoșaniul ar fi meritat mai mult”, a spus Marius Măldărășanu.

Tehnicianul formației Astra a decis să înceapă meciul cu Denis Alibec deși fostul jucător al FC SB încă nu este pregătit din punct de vedere fizic. În prima repriză, Alibec a fost cel mai bun jucător al oaspeților, fiind de două ori aproape de a marca.

„Am considerat că este mai bine să intre din primul minut. L-am luat pas cu pas, a făcut-o foarte bine, sunt foarte mulțumit de el. Din dorința de a arăta, a făcut câteva faulturi pe care nu trebuia să le facă, a luat și galben. Din punct de vedere fizic nu mai putea. Chiar și așa l-am lăsat mai mult decât ne-am gândit la începutul jocului”, a mai spus Marius Măldărășanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.