Eltrans a început ridicarea mașnilor abandonate din Botoșani

0
44

În această dimineață, Poliția Locală împreună cu angajații Eltrans au ridicat primele mașini abandonate pe străzile din municipiul Botoșani. Prima mașină ridicată era abandonată în zona hipermarketurilor din municipiul Botoșani.

”Astăzi am demarat la Botoșani acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe spațiul public din municipiu. Am asistat, în zona Carrefour, la prima operațiune de acest gen efectuată de serviciul specializat din cadrul Eltrans, sub supravegherea Poliției Locale. M-am asigurat personal că toată lumea a înțeles și aplică întocmai pașii procedurali prevăzuți în regulamentul de ridicare a autovehiculelor abandonate, la fel cum am verificat și conformitatea locului de depozitare a acestora.

Dincolo de grija pentru aspectul estetic al orașului, afectat de imaginea deplorabilă a hârburilor lăsate să ruginească în stradă, este o veste bună pentru botoșăneni și prin prisma estimărilor polițiștilor locali, care spun că vor fi eliberate astfel, în următoarea perioadă, mai mult de 100 de locuri de parcare”, a spus Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.