Dorohoieni amendați de jandarmi pentru injurii

0
117

Sâmbătă, o persoană a solicitat intervenția forțelor de ordine, susținând că este agresată de un grup de tineri în apropierea blocului turn, în urma verificărilor efectuate reieșind că a fost vorba despre o agresiune verbală, nu fizică. În acest caz, jandarmii au sancționat contravențional doi membri ai grupului respectiv cu câte 200 de lei.

După  aproape 24 de ore, persoana în cauză a sunat din nou la 112, sesizând aceeași faptă, dar până la ajungerea unui echipaj de jandarmi aceasta a plecat și nu a mai răspuns la telefon, fiind pasibilă de sancționarea contravențională cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei pentru apelarea nejustificată a organelor specializate.

Un alt apel 112, direcționat duminică către dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, reclama tulburarea liniștii locuitorilor de pe strada Aleea Criva la o oră târzie, cele două persoane identificate fiind amendate cu câte 500 de lei pentru adresare de injurii, consum de băuturi alcoolice și tulburarea ordinii și liniștii publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.