Doina Federovici: Am decis să susținem în continuare Guvernul PSD-ALDE, conducerea PSD și pe președintele Liviu Dragnea

0
44

Social democrații botoșăneni și-au anunțat susținerea pentru Guvernul Dăncilă și pentru Liviu Dragnea. Într-o postare pe contul personal de facebook, senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, a anunțat că îl susține în continuare pe Dragnea.

Mesajul liderului PSD Botoșani vine într-o perioadă în care alți lideri din țară au cerut demisia lui Dragnea și a guvernului condus de Viorica Dăncilă.

„Comitetul Executiv al PSD Botoșani si-a exprimat punctul de vedere cu referire la declarațiile publice ale unor colegi împotriva conducerii PSD. Personal susțin în continuare că eventualele nemulțumiri ale unor colegi trebuie discutate și lămurite în interiorul partidului deoarece timpul și experiența ne-au demonstrat că acolo am luat cele mai bune decizii. Noi comunicăm în fiecare zi cu cetățenii și ei ne spun tot timpul să terminăm cu aceste certuri și să facem ceea ce le-am promis pentru că ei au avut și au în continuare încredere în noi.

În urma discuțiilor pe care le-am avut astăzi cu o parte dintre liderii Partidului Social Democrat din zona Moldova am decis să susținem în continuare, Guvernul PSD-ALDE, conducerea PSD și pe președintele Liviu Dragnea. Părerile noastre coincid în toate chestiunile abordate în cadrul întâlnirii și avem o poziție unitară atât în ceea ce privește viitorul partidului nostru dar și cel al guvernării”, este mesajul senatorului Doina Federovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.