Dinamo – FC Botoșani 1-2. L. Ciobotariu: „A fost o partidă foarte bună pentru noi, am crezut în rezultat”

0
29

Liviu Ciobotariu este foarte aproape de a realiza cea mai mare performanță din istoria fotbaului botoșănean. De la promovarea în Liga I, cea mai bună performanță a echipei FC Botoșani a fost locul 8. În acest sezon, FC Botoșani este foarte aproape de a fi în primele 6.

După victoria de pe terenul formației Dinamo, Ciobotariu a declarat că se aștepta la un joc ofensiv al gazdelor și a preferat să se apere și să joace e contraatac.

„Am trăit la maxim acest joc. Mă bucur că am câștigat. Am fost foarte bine organizați, anticipam că Dinamo vor veni peste noi. Am încercat să le blocăm spațiile de joc, încercând să mergem pe contraatac. Din păcate, în prima repriză nu am fost atenți la o fază fixă și am primit gol. Vreau să-mi felicit jucătorii în primul rând pentru victorie, pentru devotament, determinare și pentru că am reușit să întoarcem rezultatul de la 0-1. A fost o partidă foarte bună pentru noi, am crezut în rezultat și iată că mergem cu cele trei puncte la Botoșani. Dinamo arată foarte bine, este mult schimbată în bine de la venirea lui Mircea Rednic, cu jucători foarte buni. Noi am avut și șansă în anumite momente”, a spus Liviu Ciobotariu la Look Sport.

Pe banca de rezerve a echipei Dinamo s-a aflat Denis Ciobotariu, fiul antrenorului botoșănean. Liviu Ciobotariu a declarat că a evitat să discute cu fiul său atât înaintea partidei cât și la final.

„Jumătate de inimă este tristă pentru că Denis a pierdut. Cealaltă jumătate este fericită pentru că am câștigat. A fost o chestie bizară, să joci împotriva copilului tău. Nu am vorbit toată săptămâna cu el, nu am vrut să-l pun sub presiune. Nici după meci nu am vorbit cu el. Sunt trist pentru Denis dar sunt fericit pentru mine”, a mai spus antrenorul botoșănean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.