Dezbatere despre drepturile copilului la școala Gorbănești

0
36

 O dezbatere cu tema „Rolul Avocatului Copilului în apărarea şi protejarea drepturilor copiilor a avut loc la școala numărul 1 din Gorbănești. Prevenirea fenomenului de bullying în şcoală”. Dezbaterea a fost organizată în parteneriat cu Biroul Teritorial Suceava al instituţiei Avocatul Poporului – domeniul Avocatul Copilului, reprezentat de expertul Ioan Tudor. Conducerea şcolii a organizat această dezbatere motivat de  faptul că fenomenul de bullying (un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire – n.r.) este o realitate din ce în ce mai prezentă în şcoli, care provoacă îngrijorare în rândul cadrelor didactice şi părinţilor. „Elevii au participat cu real interes la activitate. Ei au adresat întrebări cu privire la drepturile lor şi au primit informaţii despre formele de bullying şi efectele acestui fenomen asupra dezvoltării personalităţii adolescenţilor”, a declarat profesorul Mihaela Lupu, directorul Şcolii Gimnaziale Gorbăneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.