DESPĂGUBIRI PENTRU ASOCIAȚIILE DE PROPRIETARI, CÂND SE SISTEAZĂ APA CALDĂ ȘI CĂLDURA

0
63

Calculul despăgubirilor depinde de istoricul contorului de la baza blocului și temperatura apei reci.

Dacă se întrerupe furnizarea apei calde, a căldurii sau a ambelor, ori dacă temperatura agentului termic sau a apei calde menajere diferă de cea stabilită în contract, asociațiile de proprietari pot cere despăgubiri de la operatorul serviciului public de termoficare.

Procedura de despăgubire

„Regulamentul de furnizare a energiei termice, și la nivel național și la nivelul Municipiului București, prevede posibilitatea de a fi despăgubit, atunci când parametrii nu sunt îndepliniți. Deci, noi plătim ce consumăm, dar, de multe ori, marfa livrată poate nu era în parametri – avea 32°C, în loc de 45°C apa caldă.

Pentru aceste situații, există o procedură de despăgubire, pe care și-o aprobă fiecare furnizor, inclusiv furnizorul din București, cu o modalitate de calcul în care să poată despăgubi asociația, în funcție de numărul de ore sau zile în care parametrii nu au fost îndepliniți, cantitatea agentului termic, energia lipsă din acel serviciu prestat.

Practic, rămâne doar la latitudinea asociației să solicite această despăgubire, conform regulamentului serviciului”, declară președintele Ligii „Habitat”, Mihai Mereuță, pentru București FM.

Despăgubirea, solicitată în baza istoricului parametrilor

Istoricul contorului de la baza blocului și temperatura apei reci sunt două elemente esențiale în calculul despăgubirilor. Procedura de despăgubire ar trebui să se găsească pe site-ul Primăriei Capitalei și pe cel al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București – Ilfov (ADITBI).

„În prima fază, asociația solicită, efectiv, istoricul. Noi avem contoare inteligente, care înregistrează istoricul parametrilor. Se verifică istoricul parametrilor. Tu, de exemplu, ai constatat, ai monitorizat – îmi aduc aminte că, marțea trecută, n-a fost, nici miercurea asta nu e, dar, la concret, ei există înregistrați, acești parametrii.

Se solicită către Termoenergetica istoricul parametrilor. După ce avem acest istoric, în baza acestui istoric, se solicită despăgubirea. Ideal ar fi să găsim această procedură de despăgubire pe site-ul ADITBI sau pe site-ul Primăriei Capitalei, pus de Serviciul Energetic”, adaugă Mihai Mereuță.

Calculul despăgubirilor

Cum se calculează, mai exact, despăgubirile ne explică Dumitru Gherdan, fost șef al Serviciului Energetic al Primăriei Capitalei:

„Există, inclusiv în contractul de furnizare a energiei termice, prevederea prin care furnizorul este obligat să asigure cel puțin 45°C, la intrarea în imobil. Pentru nefurnizarea la această temperatură, operatorul are obligația să despăgubească asociația sau clientul cu contravaloarea energiei nefurnizate.

Adică, dacă temperatura medie e de 30°C, atunci, pentru cantitatea de apă caldă menajeră care a fost dată la acea temperatură, se calculează energia necesară încălzirii, de la 30°C, la 45°C. Se cuantifică, se înmulțește cu prețul și furnizorul este obligat să-ți facă aceste reparații, la factură. Adică, face un scăzământ facturilor lunilor următoare.

Dar, lucrul acesta se poate rezolva numai prin extragerea parametrilor termodinamici din integratorul contorului de imobil.

Ce e cel mai important pentru asociațiile de proprietari e să ceară furnizorului ca, în fiecare lună, să i se transmită, pe factură, temperatura medie a apei reci, în perioada de facturare, ca să poată să calculeze temperatura medie cu care i-a fost furnizată apa caldă menajeră, în perioada de facturare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.