Delegație din Republica Moldova în vizită la primărie

0
34

Edilii botoşăneni au oaspeţi din Bălţi – Republica Moldova. Delegaţia formată din funcţionari din cadrul Primăriei Bălţi este condusă de primarul Nicolae Grigorişin. Aceştia se află într-o vizită de lucru, prilej cu care vor face schimb de bune practici în domeniile de interes cu şefii din Primăria Botoşani. Membrii delegaţiei au fost întâmpinaţi de primarul Cătălin Flutur şi de alţi şefi din cadrul primăriei.

„Este o nouă etapă a colaborării noastre frățești, între cele două orașe. Sigur, vom avea un program foarte încărcat, ne dorim să vedeți cât mai multe lucruri din Botoșani. Îmi doresc, împreună cu colegii mei aici de față, să vă împărtășim din experiența noastră, în folosul celor două localități. Nu în ultimul rând vreau să îmi exprim satisfacția că am reușit să depunem cele două proiecte pe fonduri transfrontaliere care însumează trei milioane de euro”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

Potrivit edilului, oaspeţii din Bălţi au în program vizitarea mai multor obiective din municipiul Botoşani, printre care Parcul Cornişa, terenurile de joacă din Parcul Eminescu, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Stadionul Municipal, Pietonalul Unirii şi zona unde se află padocurile primăriei.

Primarul Nicolae Grigorişin s-a adresat celor prezenţi în limba rusă, varianta în limba română fiind oferită de o tânără din delegaţie. Edilul a dat asigurări că la viitoarea întâlnire va vorbi pe înţelesul botoşănenilor, deoarece face cursuri intensive de limba română. Oficialul le-a spus celor prezenţi că îi aşteaptă la Bălţi şi s-a declarat încântat de colaborarea dintre cele două municipii. „Sperăm să fie o vizită foarte utilă pentru toată delegaţia din municipiul Bălţi şi sunt nespus de încântat de întâlnirea cu primarul Flutur. Sper că acordul care există între oraşele noastre va fi baza unei colaborări fructuoase”, a spus, printre altele, Nicolae Grigorişin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.