Criminalul fetei plecate la colindat a fost trimis în judecată pentru omor calificat

0
39

Bărbatul din Botoșani care a ucis fata de 14 ani, aflată la colindat, a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Criminalul, în vârstă de 20 de ani, a pus-o pe copilă să îl colinde înainte de a-i lua viața. 

 

Ancheta procurorilor a scos la iveală că tânărul ar fi premeditat totul. Înainte de a-și pune în aplicare planul diabolic, tânărul s-ar fi înarmat. Prin urmare, el a comis crima cu discernământ.

„S-a reţinut că, pe fondul geloziei, după ce, în prealabil îşi procurase un cuţit, un aparat cu electroşocuri şi un spray paralizant, în ziua de 31 decembrie 2022, în jurul orei 12.30, pe drumul public din comuna Truşeşti inculpatul i-a aplicat victimei A.A.M., în vârstă de 14 ani, aproximativ 30 de lovituri de cuţit în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, au arătat procurorii.

 

În ziua fatidică, pe 31 decembrie, Maria a mers la colindat cu fratele mai mic. La un moment dat, când cei doi au ajuns pe un pod, s-au întâlnit cu tânărul de 20 de ani. Acesta i-a cerut tinerei să îl colinde și i-a dat 50 de lei.

Când copila a dat să plece, agresorul a atacat-o cu cuțitul și a înjunghiat-o de 25 de ori. Totul sub ochii îngroziți ai frățiorului de 10 ani.

 

Tânărul a fugit de la locul crimei şi a fost capturat de polițiști în gara din localitate. Instanţa a decis ca tânărul să-şi petreacă luna ianuarie în arest. Criminalul es

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.