Copiii din Coşula s-au întors din tabăra gratuită de la Sinaia

0
38

Prin Ordinul ministrului tineretului și sportului nr. 519/2018 din 9 iulie 2018 a fost înființat Proiectul naţional de tabere „Solidaritatea” destinat copiilor şi tinerilor proveniţi din familiile afectate de calamităţi naturale.Prima serie din cadrul Proiectului” Solidaritatea” s-a desfăşurat, în intervalul 20-26 iulie la Casa Elevilor din Sinaia, aflată în subordinea DJST Prahova, serie în care copiii familiilor din Coșula afectate de inundații au participat la diverse activități de recreere şi educația nonformală. Printre activitățile pregătite de gazde s-au regăsit și un scurt curs de orientare în teren, tir cu arcul, precum și vizite la Muzeul Trenului din Sinaia sau Castelul Peleș. În perioada următoare vor mai pleca în taberele organizate de Ministerului Tineretului și Sportului și alți copii din județul nostru. “În urma discuțiilor purtate cu doamna ministru Ioana Bran, am solicitat primarilor localităților afectate de inundații să ne transmită datele copiilor care vor beneficia de aceste sejururi gratuite. Situația este centralizată, iar mâine dimineață o vom transmite la minister, urmând ca ministerul să ne comunice perioadele taberelor și locul de desfășurare a acestora“, a declarat prefectul Dan Șlincu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.