Contrabandist prins și încătușat. A fost urmărit doi kilometri

0
45

Poliţiștii oraşului Ştefăneşti au observat ieri un autoturism care circula dinspre punctul vamal Stânca-Costeşti, al cărui conducător a schimbat brusc direcţia de mers la vederea echipajului de poliţie.

Poliţiştii au procedat la urmărirea vehiculului respectiv în trafic, folosind semnalele acustice şi luminoase, autoturismul fiind interceptat după aproximativ 2 km.

Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 de ani, din municipiul Botoşani, totodată, stabilindu-se că în autoturism se mai afla şi un bărbat de 30 de ani, care a părăsit vehiculul şi a intrat într-o curte din apropiere.

Cu ocazia controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost depistate 30 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free, deţinute în mod ilegal.  Întrucât în momentul efectuării acestui control bărbatul de 35 de ani a devenit recalcitrant şi a proferat injurii la adresa echipajului de poliţie, continuându-şi activitatea chiar şi după ce a fost somat să înceteze, s-a procedat la încătuşarea lui şi conducerea la sediul unităţii de poliţie.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, fiind aplicate şi două sancţiuni contravenţionale, ăn cuantum total de 1.700 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.