Concurs pentru ocuparea unor posturi la Cornișa

0
37

Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, structură care administrează Parcul Cornişa, caută personal pentru zona de agrement. „Pe data de 17 ianuarie avem un concurs pentru ocuparea unor posturi pentru Cornișa și sperăm să le ocupăm. Salariile sunt foarte generoase. Față de ce era înainte și ce este în mediul privat, salariile sunt foarte generoase”, a declarat Eugen Țurcanu, director DSPSA.

Potrivit oficialului, un angajat din DSPSA care lucrează pe partea de întreținere a spațiilor verzi, are un salariu net între 2.200 – 2.400 de lei, la care se adaugă 25 de zile de concediu de odihnă, alte 14 – 15 zile libere, vouchere de vacanță și indemnizație de hrană de la 1 ianuarie 2018.

Posturile scoase la concurs sunt următoarele:

Portar – 5 posturi;

Muncitor calificat – supraveghetor – 5 posturi;

Casier – 5 posturi;

Muncitor întreținere clădiri – 2 posturi;

Muncitor calificat salvamar – 1 post;

Inspector de specialitate – 3 posturi.

Concursul va avea loc la Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă”, Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 15A şi va consta în probă scrisă (17 ianuarie 2019, ora 10.00) şi probă practică (22 ianuarie 2019, ora 10.00). Interviul va fi susţinut în maxim patru zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor probei anterioare.

Dosarele de înscriere se depun la sediul DSPSA din Botoşani, strada Codrului nr. 16, până pe 4 ianuarie 2019, ora 14.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.