Ciobotariu e mulțumit cu punctul de la Giurgiu: Am avut mulţi accidentaţi

0
38

Liviu Ciobotariu a fost obligat să improvizeze în meciul cu Astra dar a făcut-o bine. Lorand Fulop a suplinit absențele de la mijlocul terenului iar FC Botoșani a scos un punct la Giugiu, punct care o menține în lupta pentru locul șase.

Antrenorul Liviu Ciobotariu s-a arătat mulțumit de rezultat în condițiile în care a avut mulți indisponibili pentru acest joc.

„În condiţiile date, sunt mulţumit de rezultat. Am avut mulţi accidentaţi, am avut un singur mijlocaş central apt. Îmi felicit echipa pentru efortul depus, au crezut în rezultat. Puteam chiar să câştigăm, dar meciul a fost unul echilibrat. Astra a dat totul pentru victorie pentru că e în lupta pentru play-off. Aveau şi un alt avantaj, pentru că Enache cunoaşte jucătorii noştri. În aceste condiţii, sunt mulţumit”, a spus Liviu Ciobotariu, la DigiSport.

Întrebat dacă se gândeşte la play-off, tehnicianul moldovenilor a rămas extrem de cerebral.

„Deocamdată ne gândim să nu revenim în zona în care eram acum două etape. Eram pe 13 şi aveam un moral scăzut. Acest punct nu e de ajuns, pentru că este un clasament foarte strâns. Vrem să scoatem maximum din ce a mai rămas până în iarnă, din aceste patru jocuri”, a mai spus Ciobi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.