Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi au depistat un cetăţean sârb, care a încercat să intre ilegal în România.

În data de 03 ianuarie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au depistat, în cadrul unei acţiuni organizate în zona de frontieră, o persoană care a încercat să treacă frontiera de stat din Ucraina în România.

Persoana în cauză a fost reţinută şi condusă la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul este cetăţeanul sârb V.M., în vârstă de 35 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoana a intenţionat să părăsească Ucraina     printr-un punct de trecere, însă nu a îndeplinit condiţiile legale de ieşire din ţară. 

La cercetări, cetăţeanul sârb a declarat faptul că a intenţionat să ajungă în România, din dorinţa de a găsi un loc de muncă.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoana a fost preluată de autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

 

Sursa: Realitatea de Botosani