Casă distrusă în totalitate într-un incendiu GALERIE FOTO

0
37

O casă din comuna Stăuceni a fost distrusă aproape în totalitate într-un incendiu. Incendiul a izbucnit în această dimineață iar pompierii s-au luptat cu flăcările aproape trei ore.

Potrivit reprezentanților ISU, s-a intervenit cu două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apa si spumă.  La sosirea forțelor de intervenție, ardea întreaga locuință compusă din patru camere. Cei trei locatari au ieșit singuri din casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit opt pompieri, aproape trei ore. Cauza probabilă este jarul căzut din soba pe materiale combustibile.

La locul incendiului a fost prezent și viceprimarul comunei Stăuceni. El spune că această familie care a rămas fără locuință va fi primi un ajutor de la bugetul local.

“Am luat legătura cu fiica proprietarei pentru a găsi o soluție. Mi-a spus că o rudă i-a oferit o casă în care nu a mai locuit nimeni de vreo cinci ani. Vom trimite pe cineva să verifice sobele și să le asigurăm lemnele necesare. Vom încerca să ajutăm această familie pentru a-și reface casa dar pe moment nu se poate face mare lucru deoarece temperatura este scăzută”, ne-a spus Cozmin Epuraș, viceprimarul comunei Stăuceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.