C. Enache: „Vor fi schimbări în meciul de cupă. Probabil cinci-șase”

0
40

FC Botoșani va juca mâine după amiază, începând cu ora 16.00, împotriva formației FC Voluntari, în primul meci al 16-imilor Cupei României la fotbal.

Formația botoșăneană vinde după două înfrângeri consecutive în fața formațiilor Dunărea Călărași și Concordia Chiajna iar antrenorul Costel Enache speră ca jocul de la Voluntari să fie un moment zero.

„Ei au câștigat trofeul și e normal să-și dorească continuitate și să încerce o nouă performanță în această competiție. Noi plecăm cu mai multe obiective. Obiectivul de bază este de a ne găsi luciditatea din joc, de a obține o victorie, nu neapărat pentru drumul din Cupa României ci mai mult pentru moralul echipei, pentru că suntem într-un moment greu și cred că o victorie ar ajuta la deblocarea factorilor de care vorbeam. Sperăm să fim cu toții maturi și să găsim soluții rapide pentru că timpul nu prea ne ajută”, a declarat Costel Enache.

Tehnicianul botoșănean intenționează să facă mai multe schimbări în primul 11 deoarece se gândește la meciul de sâmbătă din campionat când va întâlni din nou pe FC Voluntari, tot în deplasare.

„În cupă vor fi schimbări. Probabil cinci-șase. Nu avem multe soluții. Am 19 jucători de câmp. Jucătorilor trebuie să le stea gândul la fotbal. Meciul de cupă e meci de fotbal, e meseria lor! Eu am început fotbalul organizat la cinci ani dar nu știam că e meserie. Era pasiunea noastră, era iubirea noastră. Te duci la un meci, indiferent că e cupă, că e campionat, trebuie să-ți facă plăcere să joci fotbal și să ai dorința de a câștiga. Cupă, campionat, cupa Corbeanca, daciada, table, tăvăluțe, șeptică…trebuie să câștigăm. Asta e mentalitatea de sportiv. Apoi dacă punem că e și pasiunea vieții și meseria ta ar trebui ca toți să aibă motivație indiferent de joc”, a mai spus Costel Enache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.