Botoșănean arestat preventiv după ce a fost oprit de polițiști în trafic

0
40

Instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile faţă de un bărbat de 55 de ani din municipiul Botoşani. Acesta este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi furt.

Bărbatul a fost depistat marți de un echipaj de poliţie în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Hudum. El nu deţine permis de conducere şi era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Mai mult, cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a sustras fără drept vehiculul respectiv din curtea unei societăţi comerciale. În urma recoltării probelor biologice de sânge, a rezultat valoarea de 2,20 mg/l alcool pur în sânge. El a fost reținut pentru 24 de ore iar judecătorii au decis să îl trimită în arest timp de 29 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.