Bobby Păunescu: Vom solicita oficial desecretizarea listelor cu persoanele din instituții care au avut activități antiamericane, anti-NATO și antioccidentale

0
27

Bobby Păunescu, regizor și președinte ARMIS, a anunțat că va iniția un demers oficial de desecretizare a listei persoanelor care, susține el, din interiorul instituțiilor de forță, ar fi acționat atât împotriva intereselor României, cât și ale principalilor aliați occidentali. Păunescu a precizat că dacă nu va primi un răspuns clar din partea instituțiilor statului român, va apela la instituțiile din statele occidentale care ar fi fost vizate tocmai de activitatea acestor grupuri de interese ostile.

Bobby Păunescu a afirmat că va invoca articolul 31 din Constituția României, care prevede dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public, iar autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

„Pe această cale ne permitem să facem o cerere publică, adresată celor care practic funcționează sub umbrela Constituției României, prin care solicităm, DE URGENȚĂ, desecretizarea listei persoanelor care duc o activitate antiamericană și a împotriva statelor care sunt aliate și partenere principale ale României,” a afirmat Păunescu, la un post TV.

„Eu cred că este in interesul tuturor țărilor aliate care au și trupe aici și care-și riscă viața pe teritoriul României să ducă o activitate astfel încât să ne sprijine ca aceste documente să fie desecretizate, eu nu văd interesul, nu văd de ce aceste documente nu sunt desecretizate, pe cine interesează să apere divizia antiamericană, dacă o fi, antifranceză, antibritanică?”

Regizorul a precizat că, în situația în care nu va primi un răspuns din partea autorităților și celor mai înalte instituții ale statului, va înainta cereri similare și către statele care ar fi fost vizate de aceste acțiuni ostile.

”Este vorba despre desecretizarea de urgență a tuturor actelor care au dus la încălcarea drepturilor omului în România. Dacă acest lucru nu se întâmplă, suntem obligați să trecem la pași legali și cerem sprijinul Ambasadei americane, Congresului Statelor Unite, Parlamentului britanic, Ambasadei Marii Britanii, președintelui Franței și Parlamentului, Ambasadei și Parlamentului Belgiei, pentru a afla dacă există astfel de divizie antiamericană” a mai afirmat Păunescu.

Regizorul a precizat că demersul vizează, concret, identificarea persoanelor respective, cu nume și funcții, atât a celor care au lucrat împotriva intereselor majore ale României din interior, cât și a celor care au făcut acest lucru, direct sau indirect, în afara hotarelor. 

Omul de afaceri a precizat că are o listă de nume, pe care nu le poate dezvălui public, încă, având speranța că instituțiile statului vor reacționa corespunzător la demersul său.

„Am lista, dacă nu vor fi desecretizate numele, îmi asum riscul să o fac eu, adică să avem o divizie antiamericană, mie mi se pare o hoție”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.