B-Right Media derulează un proiect în an centenar

0
40

Zeci de liceeni botoşăneni au participat astăzi la activitatea finală din cadrul proiectului „Centenar 2018, Botoşani, Schimbarea e în TINEri”. Proiectul este realizat de Asociaţia B-Right Media, în colaborare cu Asociaţia Grup de Acţiune Locală Botoşani pentru viitor, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Botoşani.

Perioada de implementare a acestui proiect este 20 septembrie – 20 octombrie 2018.

Aşa după cum a declarat Raluca Bălăşcău, reprezentantul B-Right Media, scopul acestui proiect este conștientizarea în rândul tinerilor a valorilor trecutului pentru dezvoltarea conștiinței civice și creștere a gradului de implicare în viața socială, economică și culturală a comunităților locale. Obiectivele activităților au urmat coordonatele trecut – prezent – viitor, respectiv informarea a 800 de tineri cu privire la însemnătatea istorică a Centenarului 2018; implicarea a 114 tineri în activități de popularizare a Centenarului Marii Uniri și oferirea unui model de utilizare a lecțiilor trecutului pentru dezvoltarea unui viitor social, economic, cultural în unitate și libertate.

După vizionarea unui film documentar despre principalele evenimente istorice din ultima sută de ani, au vorbit Daniel Botezatu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, Mihaela Filip, inspector şcolar, Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean, şi Radu Humelnicu, directorul DJTS.

Intervenţiile au fost de substanţă şi au captivat audienţa, având ca numitor comun importanţa studierii istoriei şi cinstirii românilor care au avut un rol important în devenirea ţării.

„Atunci a existat o elită politică, lucru pe care nu-l pot afirma astăzi, din păcate. Au existat niște oameni care au lăsat deoparte interesele meschine și au reușit să-și canalizeze energiile chiar dacă erau din partide diferite, liberali și conservatori. Au reușit să-și unească eforturile pentru binele țării”, a declarat, printre altele, Daniel Botezatu.

Dănuţ Huţu a arătat că anul 1918 a fost un moment astral pentru români, corolarul unei lupte seculare. „Din păcate, românii nu au avut şansa altor naţiuni să fie împreună. Unitatea la români a fost tot timpul o temă sensibilă şi a fost greu de obţinut. A fost nevoie de foarte multă jertfă, o jertfă adevărată a ţăranilor, a intelectualilor, a elitelor. La baza acestei realizări a stat foarte multă jertfă”, a spus Dănuţ Huţu. Oficialul s-a declarat mâhnit de faptul că sunt organizate prea puţine manifestări care să marcheze Anul Centenar. „Cu toţii ar trebui să fim mândri că aparţinem unei naţiuni care a fost în stare să lupte pentru un proiect. Avem motive destule de mândrie. Din păcate, anul acesta nu este marcat aşa cum se cuvine. Din păcate, societatea românească este dezbinată din multe motive şi nu e bine. La un moment de sărbătoare pentru naţiunea română nu ne prezentăm cum se cuvine”, a mai afirmat Dănuţ Huţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.