Un autoturism a luat foc în mers, în această după amiază, pe raza localității Dorobanți, comuna Nicșeni. Șoferul autoturismului, un bărbat de 62 de ani, a observat că iese fum de sub capotă și a oprit pe marginea drumului.

Bărbatul a încercat să stingă incendiul și a suferit arsuri la o mână, având nevoie de îngrijiri medicale. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă.

La sosirea gărzii de intervenție, autoturismul era cuprins de flăcări în totalitate. Flăcările au cuprins și vegetația uscată de pe marginea drumului. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit electric.

Articolul precedentS-a răsturnat cu ATV-ul și acum este cercetat pentru vătămare corporală
Articolul următorCursuri de inițiere în IT la Biblioteca Județeană