Autocar din Botoșani, implicat într-un accident la Bistrița. Patru copii aflați în excursie au avut nevoie de îngrijiri medicale

0
43

Un autocar în care se aflau 25 de copii și patru adulți a fost implicat duminică seara, într-un accident rutier produs pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud. Patru copii au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații amănunțite. 

Accidentul s-a produs în jurul orei 19:45, pe DN 17, pe raza localității Josenii Bârgăului. Din primele informații se pare că între autocarul plin cu copii și un autoturism s-ar fi produs o coliziune. În urma impactului, patru copii au suferit răni, având nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de intervenție, printre care două echipaje SMURD de prim ajutor, un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și o autospecială din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Medicii au acordat primul ajutor victimelor și au decis să tranporte la spital patru copii.

”De la locul accidentului echipajele medicale au preluat 4 victime, 3 băieți și o fetiță, toți de 11 ani, care prezentau traumatisme minore (toracice, abdominale, etc. ). Au fost stabilizați și vor fi transportați la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

La fața locului intervin și polițiștii rutieri, care au început cercetările în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Acesta este cel de-al doilea accident în care este implicat un autocar plin cu copii petrecut duminică, pe șosele din România. Un alt accident în care a fost implicat un autocar cu 50 de copii și adulți s-a produs pe DN 73, între Pârâul Rece și Râșnov din județul Brașov.

UPDATE 20:25

Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul autoturismului, care se afla și sub influența alcoolului.

”Pe DN 17, în Josenii Bârgăului, șoferul unui autoturism care circula pe direcția de mers spre Bistrița, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru a intra pe un drum secundar, moment în care a fost acroșat de un autocar care circulă regulamentar, în sens opus. În urma accidentului, 4 copii care se aflau în autocar au fost răniți ușor”, a declarat Crina Sîrb purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Șoferul autoturismului, un bărbat de 50 de ani, din Josenii Bârgăului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cazul șoferului autocarului, un bărbat de 35 de ani, din Botoșani, rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală și conducere cu alcoolemie.

Sursa: Realitateadebistrița.net

FOTO: Bistrițeanul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.