Au investit milioane de euro iar acum sursele și rețele de apă nu pot fi autorizate: „Este o nenorocire”

0
35

În ultimii ani, primăriile din județul Botoșani au accesat fonduri europene sau guvernamentale pentru a rezolva problema apei și canalizării. Au realizat investițiile dar operatorul de apă nu va prelua noile surse de apă și rețele.

La nivelul județului Botoșani s-au făcut strategii în ceea ce privește alimentarea cu apă, s-a vorbit de magistrale, de investiții majore dar aceste planuri au rămas pe hârtie. Văzând că șefii județului nu sunt în stare să rezolve problema, primarii au căutat soluții alternative. Au accesat fonduri europene sau guvernamentale, au făcut rețele și surse de apă din puțuri de adâncime. După ce au au finalizat lucrările, au constatat că au investit milioane de euro dar nu vor putea oferi cetățenilor apă potabilă.

„Ce spuneam la celelalte conferințe, deja se confirmă. Sunt colegi care au terminat instalații de apă-canalizare, se vor uita la ele și vor spune că au făcut o instalație de apă menajeră. Nu vor putea da apă potabilă populației dintr-o sursă autorizată și predată la operator. Am spus lucrul acesta și am deranjat. Nu am spus acum după ce s-a terminat investiția ci spun de vreo trei ani.

Aceste sisteme nu vor fi autorizate. Dacă facem o structură gen ADI Aqua, aceasta să rămână, aduceți oameni buni. Acum, fiecare partid are de introdus cât mai mulți membri prin consiliile de administrație. Dezastrul este la el acasă peste tot. Acolo unde a fost continuitate la regiile de apă, lucrurile funcționează și nu sunt la avarie. Sunt directori și de 15 ani. La noi este o nenorocire.  Toate primăriile care au făcut sistem de apă din surse proprii sunt în postura de a cheltui niște miliarde și se vor uita la ele. Apă autorizată nu vor avea. Este din vina acestor structuri care au fost create pentru a fi un generator de proiecte de magistrale. Noi le-am înființat ca să mulțumim lipitorii de afișe. Nu vom avea strategii niciodată în județul Botoșani”, a spus Dumitru Chelariu.

Președintele ACoR Botoșani a dat ca exemplu comuna Vf. Câmpului unde s-a realizat o astfel de investiție. El susține că o variantă mult mai bună ar fi fost extinderea rețelei de apă de la Bucecea la Vf. Câmpului.

„A fost domnul ministru al Apelor la Vf. Câmpului, s-au fotografiat pe baraj. Deja ne gândeam că Vf. Câmpului o să aibă… Comuna Vf. Câmpului a făcut bazine de adâncime neautorizate, fără un studiu hidrologic preliminar, fără un studiu hidrologic expertizat de INMH, a terminat și se uită la țevi și bazinele respective. Nu au stație de tratare a apei, nici posibilitatea de a duce în sistem. Bucecea e la doi pași. Aduceau magistrala de la Bucecea și rezolvau problema. Trebuia aleasa magistrala”, a mai precizat președintele Asociației Comunelor din România, Filiala Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.