Au fost demarate asfaltările pe DJ 293 Dumeni-Havârna

0
46

Lucrările de întreţinere a DJ 293 Dumeni- Havârna au fost demarate începând de ieri. Astăzi, președintele CJ, Costică Macaleți, împreună cu vicepreședintele Dorin Birta au fost prezenți astăzi pe teren pentru a inspecta debutul acestor lucrări. Conform estimărilor constructorului,  acestea vor fi finalizate în aproximativ 2 săptămâni, stratul de asfalt fiind turnat pe o lungime de 10 km. De asemenea, cei doi oficiali au verificat și starea asfaltului de pe cei 10 km ai tronsonului Dumeni – Cordăreni, constatând că lucrările finalizate de curând au fost executate corespunzător.  Verificările în teren au continuat cu vizita pe șantierul obiectivului de investiții ”Reabilitare pod peste râul Jijia” pe DJ 292, în comuna Broscăuți, acolo unde lucrările sunt intr-o fază avansată de execuție. Acestea se desfășoară conform graficului de lucrări și există convingerea că vor fi respectate termenele de finalizare prevăzute în contract.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.