Au acumulat datorii de 1000 de lei la apă și ajung să plătească 2500-3000 de lei

0
33

Sute de persoane au ajuns să plătească sume de două-trei ori mai mari decât datoriile la apă sau la alți furnizori de utilități deoarece nu și-au achitat facturile la timp.  

Reprezentanții Nova Apaserv susțin că mulți botoșăneni au neglijat plata facturilor, au fost acționați în judecată și au avut în final de achitat sume de două-trei ori mai mari decât debitul.

“Aceste facturi de utilități, fiind titluri executorii, generează niște sume suplimentare față de debitele efective. Dacă un client are zece facturi restante în valoare de 600 de lei, la acestea se adaugă o taxă de încuviințare silită pentru fiecare factură, în valoare de 20 de lei. Dintr-o dată are de plătit încă 120 de lei. În plus, se adaugă cheltuielile executorului judecătoresc care sunt destul de mari. Un client care are o restanță de 1000 de lei la un furnizor de utilități publice, ajunge să plătească 2000-2500 sau chiar 3000 de lei pentru că a întârziat plata facturilor. Pentru clienții care au un număr relativ mic de facturi restante, îi sfătuim să găsească soluții pentru achitarea lor pentru că vor urma executări silite cât și aceste dosare de acces în apartamente pentru a sista serviciile”, a precizat Cristian Romanovschi, șef Serviciu Comercial Nova Apaserv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.