Asfaltarea DJ 298 Dumeni-Cordăreni se apropie de final

0
44

 Lucrările de asfaltare a drumului județean DJ 298, tronsonul Dumeni – Cordăreni, vor fi finalizate în această săptămână. Prezent pe teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de întreţinere, vicepreşedintele Dorin Birta a primit asigurări că toţi cei 10 kilometri de drum vor fi finalizaţi până sâmbătă.Începute săptămâna trecută, lucrările de turnare a covorului asfaltic au ajuns la această dată la km 7. ”Sunt mulțumit de modul în care se desfășoară lucrările și de ritmul în care au avansat de la reluarea lor, după perioada cu fenomene meteo nefavorabile. Deși din cauza vremii s-au înregistrat anumite întârzieri, am primit asigurări de la toți constructorii, că acestea vor fi recuperate pe parcurs și că vor respecta termenele asumate prin contractele de lucrări. Sunt convins că la expirarea acestor termene ne vom putea bucura cu toții de aceste investiții și de condiții normale de trafic.” a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.