Analiză DSP Iași: Vârful valului 4, atins la jumătatea lunii noiembrie. În ianuarie va fi și un al cincilea val pandemic

0
36

Direcția de Sănătate Publică Iași estimează că vârful valului 4 va fi atins abia la jumătatea lui noiembrie, precum și că după sărbătorile de iarnă, în a doua jumătate a lunii ianuarie, România va fi traversată de un nou val pandemic, conform precizărilor făcute de dr. Vasile Cepoi, directorul DSP, citat de Ziarul de Iași.

 „Evaluarea statistică făcută de noi arată că la jumătatea lunii noiembrie se va atinge vârful valului. Dacă nu se respectă mai departe regulile, pentru că urmează perioada Sărbătorilor, în care poporul român va simţi nevoia să fie liber să se distreze, probabil că în a doua jumătate a lunii ianuarie va fi şi al cincilea val”, a spus dr. Vasile Cepoi, şeful DSP Iaşi.

La ultimul bilanț – cel de miercuri – au fost raportate 17.158 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, iar România a înregistrat pe un interval de 24 de ore alte 414 decese asociate COVID-19. În acest context, președintele Klaus Iohannis a anunțat că vor fi introduse noi restricții la nivel național, printre care și carantina de noapte pentru persoanele nevaccinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.