ANAF a colectat venituri bugetare de 175,19 miliarde de lei, în primele 5 luni ale anului

0
79

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat venituri bugetare nete de 175,19 miliarde de lei, în primele cinci luni ale anului, în creştere nominală cu 117,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Conform ANAF, în sume absolute, creșterea este de 26,52 miliarde de lei față de perioada similară din anul 2023 (148,67 miliarde de lei), în condiţiile unor rambursări de TVA cu 0,6 miliarde de lei peste rambursările din primele cinci luni ale anului precedent.

Ponderea în PIB a veniturilor nete colectate de ANAF

Ponderea în PIB a veniturilor nete colectate de ANAF în aceeași perioadă este de 9,9%, respectiv cu 0,6 puncte procentuale în plus faţă de perioada similară din anul 2023, când ponderea în PIB a fost de 9,3%.

PIB-ul din 2024 este estimat la 1.767,3 miliarde de lei, iar cel din 2023 la 1.605,6 miliarde de lei. Conform „Prognozei de primăvară 2024” comunicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză în 30 aprilie 2024.

„Referitor la activitatea de colectare a veniturilor bugetare realizată de ANAF în prima parte a acestui an trebuie precizat că cele mai importante creşteri în colectarea veniturilor bugetare s-au consemnat la categoriile de impozite, taxe şi contribuţii ce au intrat sub incidenţa recentelor modificări legislative, respectiv: contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 6,89 miliarde de lei (137,5%); contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 5,85 miliarde de lei (114,6%);

taxa pe valoarea adăugată, plus de 5,78 miliarde de lei (creştere de 116,4%); impozit pe profit, plus de 2,75 miliarde de lei ( creştere de 137,7%); impozitul pe venit, plus de 3,4 miliarde de lei (creştere de 119,4%). De asemenea, amintim faptul că, în perioada analizată, valoarea obligaţiilor fiscale declarate a crescut la 116,36% (plus de 26,57 miliarde de lei)”, mai arată comunicatul.

35,97 miliarde de lei colectate de ANAF în luna mai

De asemenea, ANAF a menționat că valoarea veniturilor bugetare nete colectate în luna mai a fost de 35,97 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 122,1% – indice nominal, respectiv în sume absolute cu 6,52 miliarde de lei faţă de mai 2023.

A fost înregistrat un grad de realizare de 100,4% a programului de încasări venituri bugetare, respectiv un plus de 0,13 miliarde de lei faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor (35,84 miliarde de lei).

Cele mai importante creşteri în colectarea veniturilor bugetare au fost înregistrate la: contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 1,7 miliarde de lei (141%); contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 0,7 miliarde de lei, (107,9%), în condiţiile în care volumul vărsămintelor la Pilonul II de pensii a fost cu 0,52 miliarde de lei mai mare faţă de cea virată în anul 2023 (1,58 miliarde de lei în anul 2024 faţă de 1,06 miliarde de lei – în 2023).

Lista continuă cu: taxa pe valoarea adăugată, plus de 1,28 miliarde de lei, (creştere de 119,3%); accize, plus de 1,68 miliarde de lei (creştere de 187,1%); impozitul pe venit, plus de 1,0 miliarde de lei, (creştere de 121,9%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.