Amenzi mari pentru șoferii indisciplinați

0
39

La data de 31 iulie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune în municipiul Botoșani și în comunele din apropierea municipiului, în care s-au înregistrat accidente grave în primele 6 luni ale anului curent, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru creșterea gradului de disciplină în trafic. 

          În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 14.000 de lei, dintre care 12 sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 4 sancțiuni pentru faptul că autovehiculele nu aveau efectuată inspecția tehnică periodică. 

           De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare. 

În data de 01 august 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, pe arterele pe care au fost înregistrate accidente rutiere în prima parte a anului curent, pentru prevenirea și combaterea acestora și pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 17.000 de lei, 8 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni în flagrant delict. 

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.