Alcool și țigări de contrabandă depistate la un control vamal

0
38

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, într-un autocar condus de un cetățean român, 66 de litri de alcool şi 2600 de ţigarete, pe care bărbatul intenționa să le introducă ilegal în România.

Șoferul autocarului s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, joi, pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în țară.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport, în urma căruia echipa comună de control a descoperit în bagajele personale ale acestuia 2.600 de ţigarete şi 66 de litri de băuturi alcoolice, fără documente de provenienţă.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 2.860 de lei, persoana fiind sancționată de către Autoritatea Vamală cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.