Agenți economici amendați de Poliția Locală

0
31

Mai mulți agenți economici botoșăneni au fost amendați de polițiștii locali. Astfel, în perioada 21-28 iunie 2019, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială si Cameră de Corpuri Delicte, în colaborare cu cei din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii, au desfăşurat mai multe acţiuni de control pentru identificarea agenţilor economici care deţin terase estivale neautorizate de Primăria municipiului Botoşani şi/sau nu respectă suprafaţa de servire declarată în „Autorizaţia privind desfăşurarea activităţilor înregistrate în grupele CAEN 561- „Restaurante”, 563 – “ Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor” şi 932 – “ Alte activităţi recreative şi distractive” ). Din totalul de 14 agenţi economici verificaţi, la 4 s-au constatat nereguli, în sensul ocupării unei suprafeţe mai mari decât cea declarată în autorizaţie fapt pentru care poliţiştii locali au aplicat amenzi în cuantum de 1.800 lei şi s-a acordat un termen de intrare în legalitate, iar în cazul a 2 agenţi economici verificările încă nu au fost finalizate.

În perioada următoare, polițiștii locali vor continua acțiunile pe această linie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.