Poliţiştii Orașului Ștefănești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Liveni, comuna Manoleasa, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că un tânăr de 19 ani,  din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, nu a adaptat viteza de deplasare şi a lovit un gard din scândură.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii efectueză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.

Articolul precedentOpt percheziții efectuate de polițiști după ce șase botoșăneni au fost înșelați cu 30.000 de euro
Articolul următorAccident la Săveni. O femeie și un copil de 8 ani au ajuns la spital