Accident provocat de un șofer beat

0
35

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a provocat sâmbătă un accident rutier în municipiul Botoșani. Aflat în stare de ebrietate, acesta a lovit un autoturism parcat regulamentar.

Un bărbat de 38 de ani a sunat la Poliție pentru a anunța că i-a fost avariat autoturismul ce se afla parcat regulamentar. Echipajul de poliţie deplasat la locul incidentului a observat la aproximativ 300 de metri de locul respectiv un autoturism abandonat pe carosabil, ce prezenta avarii la partea din faţă.

În scurt timp, a venit un tânăr de 29 de ani, din municipiul Botoşani, care a declarat că el este conducătorul vehiculului şi că a provocat avaria respectivă. Cu ocazia testării alcoolscopice, a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul refuzând recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea probelor biologice de sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.