Accident cu zece victime la Huțani

0
37

Un accident rutier s-a produs în această după amiază în dreptul localității Huțani. Nu mai puțin de zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma șocului suferit după un carambol în trafic, în timp ce una a fost rănită. Un bărbat,de 68 de ani, care conducea o mașină înmatriculată în Lituania, și care se îndrepta spre municipiul Botoșani, imediat după podul de la Huțani, în dreptul curbei, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. În mișcare, a lovit un microbuz care circula regulamentar – este vorba de cursa regulată Botoșani – Vatra Dornei, după care a ricoșat într-o altă mașină care era staționată pe marginea drumului. Una din persoanele aflate în microbuz a avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce celelalte au suferit atacuri de panică în urma impactului. Circulația a fost oprită pe ambele sensuri de drum, iar la fața locului au ajuns și polițiștii care desfășoară cercetări pentru a se stabili exact cum s-a produs accidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.