ACCIDENT. Copil lovit de o mașină

0
38

Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital după ce a fost victoma unui accident rutier care s-a produs sâmbătă după amiază, pe strada Calea Plevnei din Dorohoi.

Din spusele martorilor, minorul se deplasa cu trotinetă pe Aleea Caisului și a pătruns fără să se asigure în intersecția cu strada Calea Plevnei, fiind acroșat de un autoturism.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție și un echipaj de ambulanță din cadrul SJA, care l-a transportat pe minor la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Copilul a fost diagnosticat cu traumatism cranian-cerebral și a fost transferat în stare de conștiență și stabil hemodinamic la Secția de Pediatrie Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.