O autospecială de stingere cu o capacitate de 10.000 de litri de apă, în dotarea pompierilor din Dorohoi

0
58

 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a recepționat și repartizat zece autospeciale de stingere cu o capacitate de 10.000 de litri de apă către mai multe inspectorate, printre care și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani. Noua autospecială a intrat în dotarea Detașamentului de Pompieri Dorohoi.

Aceasta este destinată intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, ce necesită cantități însemnate de substanțe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere. 
Acest tip de tehnică de intervenție face parte din totalul celor 200 de autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri  achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020.

 

Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate.

Sursa: Realitatea de Botosani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.