82% dintre botoșănenii înscriși la AJOFM au sub 8 clase

0
54

Săptămânal sunt peste 2000 de locuri de muncă disponibile în județul Botoșani sau în alte țări din Uniunea Europeană dar puține dintre acestea se ocupă. Problema este că majoritatea celor aflați în evidențele AJOFM nu au nici măcar 8 clase, nu au nicio calificare și nici nu pot urma un curs de formare profesională.

Reprezentanții AJOFM Botoșani spun că singura soluție pentru aceste persoane este continuarea studiilor.

„Sunt peste 1000 de locuri de muncă în județul Botoșani. Mai avem peste 100 din țară. La nivelul Uniunii Europene mai avem încă 1100 de locuri de muncă. Problema se pune ce fel de oameni avem în evidențele noastre. Dacă avem peste 8 sau 10 clase, putem organiza cursuri de formare profesională la cererea agentului economic. Dacă ei nu au minim 8 clase, noi nu putem organiza aceste cursuri. 82% din persoanele înscrise la noi în evidențe sunt sub 8 clase”, ne-a spus Teodor Dimitriu, directorul AJOFM Botoșani.

Facilități pentru angajat și angajator

Legislația prevede o serie de facilități atât pentru cei care se angajează cât și pentru societățile comerciale. Începând de la primă de angajare, decontarea transportului sau a chiriei și până la asigurarea sumelor care se plătesc către bugetul statului.

„Sunt facilități pentru cei care se angajează, pentru șomeri. Dacă se angajează pentru minim 3 luni, primesc o primă de angajare de 500 lei. Mai nou, am văzut că se majorează la 500 de euro. În ajutorul lor venim cu decontarea navetei, o primă de angajare pentru decontarea cheltuielilor cu chiria. Dacă omul se angajează la mai mult de 50 de kilometri de domiciliu, putem să-i oferim 12.500 lei primă de instalare. Dacă își mută domiciliu și merge cu tot cu familie, putem oferi 15.000 lei. Agenții economici care angajează persoane peste 45 de ani, persoane absolvente, persoanele până în 25 de ani care nici nu lucrează și nici nu sunt într-o formă de învățământ, primesc câte 900 de lei pe lună, timp de un an, cu obligativitatea lor de a menține locul de muncă încă șase luni. Avem și pentru persoanele cu dizabilități. Sunt persoane care mai au cel mult cinci ani până la pensie. Putem oferi timp de 4 ani și 11 luni stimularea tot 900 lei pe lună. Singura problemă este dorința lor de a ocupa un loc de muncă”, a precizat directorul AJOFM Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.