15 pescari amendați de jandarmi în acest week-end

0
43

Au încercat „să fure startul”, dar au fost amendați de jandarmi. O acțiune executată de jandarmi în cooperare cu Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu s-a finalizat cu aplicarea a 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7400 lei pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

De asemenea, trei permise de pescuit au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a pescui pentru  o perioadă de 90 zile, urmând a fi înaintate Asociației Județene Botoșani a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. „Aducem la cunoștința celor interesați faptul că perioada de prohibiție încă nu s-a încheiat, 3 iunie fiind prima zi în care posesorii unui permis valabil pot pescui în habitatele piscicole naturale, cu respectarea prevederilor legale în domeniu”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.