100.000 de lei pentru un SF la stadion

0
38

Viceprimarul Cosmin Andrei vrea ca în acest an să realizeze un studiu de fezabilitate pentru un stadion nou la Botoșani după care să încerce obținerea unei finanțări de la Compania Națională de Investiții.

Pentru acest studiu de fezabilitate se va prinde în bugetul local suma de 100.000 de lei.

„Primul pas va fi alocarea bugetară pentru realizarea unui studiu de fezabilitate sau pentru documentație de avizare a lucrărilor de intervenție pentru stadionul Municipal. Sperăm să avem un câștigător la licitație, să primim studiul de fezabilitate și să mergem în etapa a doua când vom căuta finanțarea. Finanțarea nu poate veni decât de la o instituție națională sau prin intermediul fondurilor europene. Efortul financiar este foarte mare și nu se putea reabilita stadionul cu bani din bugetul local. Eu estimez că bugetul va fi aprobat în martie”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei care a mai precizat că nu ia în calcul construirea unui nou stadion la periferia municipiului.

„Avem obligația morală de a păstra investițiile care s-au făcut, cum ar fi nocturna și sistemul de încălzire a gazonului. Pe scheletul pe care îl avem, să gândim modernizarea stadionului. Poate chiar și într-un parteneriat public-privat. Avem și o suprafață generoasă care ne permite amenajarea unor parcări”, a mai spus Andrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.